O intrebare simpla: Daca timpul nu exista, de ce ar
exista spatiul?
Pentru orice fiinta umana este atat de evident ca atat
timpul cat si spatiul exista. Este "dovedit stiintific", se poate "masura"
in mod "repetabil" si nu exista nici un caz in care sa nu se fi putut
"calcula" cu precizie orice legat de spatiu si timp in peregrinarile
noastre zilnice prin viata.
Deci: de ce ne-am face probleme cu privire la existenta
acestora?
Raspunsul nu se afla nici in "fizica clasica"
si nici in "mecanica cuantica". Raspunsul pur si simplu nu poate fi
gasit sau cel putin nu poate fi gasit in conditiile "limitarilor noaste mentale"
actuale.
Un raspuns "corect" la interbarile legate de
"noi" si de "cosmos" nu stiu nici macar daca poate exista.
Cu siguranta insa nu poate fi gasit cu actualul nostru mod de gandire.
Inainte de toate, Ne nastem, crestem si preluam prin
educatie "modelele" generatiilor anterioare. Ne aducem
"modestele" noastre contributii, si ne ducem nu inainte de a preda
stafeta generatiilor care vin.
Practic nu suntem dacat niste calatori temporari prin
ceea ce numim "lume" si niste purtatori si manipulatori ai unor
"concepte" pe care le-am gasit pe-aici.
Aproape nimeni nu pune in discutie aceste concepte. Ele insa
nu sunt altceva decat "instrumente teoretice", care intr-o
"combinatorica" convenabila par sa "explice" totul. Ele ne
ajuta sa "stim".
Nu stiu daca dintr-un anumit orgoliu si aroganta tipice
numai fiintei umane sau pur si simplu din ignoranta, nu intelegem ca toata
"stiinta" noastra se limiteaza strict la "mintea" noastra. Si
nu stiu nici cat de "stiintific" este sa afirmam ca este
"stiintific demonstrat" ca exista ceva "in afara" mintii
noastre.
O caracteristica specifica a fiintei umane este aceea de
a comunica prin limbaj. Nevoia de "comunicare" in exercitiul si
scopul supravietuirii speciei si nu altceva este ceea ce a dus la
"inventarea" limbajului si implicit a "vorbelor" si
ulterior a "conceptelor" care nu sunt decat pure inventii ale fiinte
umane si ninic, dar absolut nimic altceva.
Nevoia instinctuala de a supravietui este cea care a
determinat fiintele care aveau sa devina oameni, sa inventeze si sa manipuleze "simboluri" cum sunt acelea de
"aproape" sau "departe". Tot frica instinctuala de moarte a
determinat oamenii sa inventeze si simbolul "fata de".
Au trecut insa milioane de ani si nu s-a schimbat mai
nimic de-atunci. Poate doar faptul ca a devenit "stiintific" ca
"ceva" sa fie "aproape" sau "departe" "fata
de", sa fie "mic" sau "mare" sa fie "acum"
sau "atunci", sa fie "cuantificabil". Poate s-a mai
schimbat si faptul ca in zilele noastre avem si alte "nevoi" decat
supravietuirea, dar "conceptele", sau "vorbele" tot
adaptate "nevoilor" noastre au ramas. Milioanele de ani de "evolutie"
nu au schimbat nimic.
Ca sa poata functiona povestea asta, extraordinara de
altfel, a "comunicarii umane", oamenii au trebuit cu timpul sa
atribuie "sensuri" simbolurilor verbale pe care invatau sa le
manipuleze. Altfel povestea nu ar mai fi fost una de succes, si ar fi fost de
un pericol extrem ca despre un animal feroce sau un dusman dintr-un alt trib
ostil, sa se spuna ca este "departe" de catre o persoana care
atribuia sensul fix contrar acestei vorbe, el voind de fapt sa spuna ca este
"aproape".
Cu timpul a aparut nevoia "vitala" de "universalizare",
de "unificare" a acestor "DEFINITII" atribuite vorbelor.
O treaba deloc simpla. O treaba deloc terminata. O treaba
doar "inceputa". Inceputa si-atat.
Ne prezentam insa azi, in fata celorlalti ca si cum am fi
incheiat acest demers si avem credinta oarba ca definitiile vorbelor pe care le
folosim sunt cele corecte, cele definitive si mai ales sunt cunoscute in egala
masura de catre toata lumea.
Dar nu!
Nici una din "vorbele" pe care le folosim nu
este nici suficient si nici corect definita. Nu exista nici macar conceptul de
"definitie definitiva" sau "definitie temporara" al unui concept.
Inventez eu acum si aici acest concept. Oricat am cautat, nu am gasit nicaieri
acest notiunea de "dfinitie definitiva" sau "temporara". Ba
chiar mai rau: cu cat am cautat mai mult in dictionare si in enciclopedii, cu
atat am constatat cat de mare este "dezastrul" in aceasta privinta.
In plus, nu exista dect cateva "autoritati
intelectuale", (filozofi, ganditori etc.) ca si-au adus de-a lungul
timpului contributii semnificative in procesul de "definire" a unor
concepte. Nu exista si nici n-a existat vreodata vreun organism mondial,
transnational, care sa se ocupe de asta.
Pe de alta parte, fiintei umane ii este rusine sa
recunoasca faptul ca este o fiinta "limitata" si "primitiva".
Conceptul de "evolutie", il aplica modestelor ei "avansuri
tehnologice" care mereu sunt "extraordinare" azi dar maine vor
fi doar "mici pasi pentru om". Fiinta umana se considera pe sine
"evoluata", doar in contextul unei "evolutii tehnologice"
si-atat.
Fiinta umana nu intelege ca nu poate sa inteleaga nimic
in afara "vorbelor" pe care le manipuleaza.
Pe de alta parte, nici limbajul in sine, comunicarea
umana propriuzisa nu este o treaba simpla. Ne scapa in permanenta din vedere,
ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata, cat de greu si complicat a fost
procesul de "invatare vorbirii".
Vorbim, scriem, explicam sau citim, fara sa tinem cont
nici o secunda ca facem asta pentru ca "am invatat" s-o facem, si mai
ales ca o facem in mod "reflex". Miliarde de "reflexe",
miliarde de "automatisme" fac posibil "actul vorbirii".
Nimeni, niciodata nu pune in discutie asta, nimeni niciodata nu pune in
discutie sensul cuvintelor pe care le exprim si nici sensul pe care interlocutorii
nostrii, ascultatorii sau cititorii nostri il atribuie vorbelor noastre. Avem
insa in permanenta convingerea ca ne-am "exprimat corect" si ca am
fost "intelesi corect". Sau daca nu, "argumentam" si totul
e OK. Dar nu este. Nimic nu e OK.
Ce legatura au toate astea cu "universul" si cu
"locul nostru in univers"?
Pai, e relativ simplu. Daca vrem sa "intelegem
ceva" nu trebuie sa plecam de la "Big Bang" ci de la "Man Bang".
Revenind:
Exista sau nu "timpul"?
Daca este evident ca "timpul" este un
"concept", un "instrument teoretic", un "instrument
mental" dar totusi un "instrument", la fel ca "rigla"
sau "compasul" sau "pixul", de ce n-ar fi la fel de evident
ca si verbul "a exista" este si el tot un "instrument
mental"?
Desi este folosit din vremuri imemoriabile, verbul a fost
definit, cel putin de o maniera academica si unanim acceptata, se pare de catre
romani:
The word
"existence" comes from the Latin word exsistere meaning
"to appear", "to arise", "to become", or "to
be", but literally, it means "to stand out" (ex- being
the Latin prefix for "out" added to the causative of the verb stare,
meaning "to stand").[3] In a technical sense, this refers to standing out of
both being and becoming, thus having the qualities of both.[3]
https://en.wikipedia.org/wiki/Existence
O prima observatie.
Definitia nu este completa, in primul rand pentru ca nu
specifica: "in afara" a "ce"?.
Asta lasa in permanenta loc "liberului arbitru"
in a specula orice. Si poate ca de aici pleaca o buna parte din erorile noastre.
"Afara" nu poate fi luat in nici un fel de
consideratie fara un "interior", fara un "in-side".
Altfel, obliga la o "presupunere" tacita,
neexplicata si neexplicita a acestui "inlauntru". A acestui
"interior".
O a doua observatie:
Daca "totul" "exista", adica
"sta - afara", atunci si tot ceea ce considetam "interior"
este de fapt intr-un "exterior". Inclusiv lumea noastra interioara,
mintea noastra, constiinta, daca "exista" atunci "stau"
undeva in "afara".
O a treia observatie:
Daca totul "exista", insemnand ca "sta -
afara" ce putem spune despre "interior"? In acord cu verbul
"a exista", daca nu este "afara" atunci NU EXISTA?
Nu stiu deci daca "exista" sau nu
"timpul". Observ insa ca definitia "existentei" insasi, inainte
de cea a "timpului" este, daca nu eronata, cel putin incompleta.
De asemenea, conceptul de "existenta", in
sensul ei pur de "ex - sistere" nu poate fi folosit decat in
conditiile in care vom inventa un concept nou, acela de "inzistenta" in
sensul de "in - sistere".
Abia atunci lucrurile vor putea sa ne apara ca fiind ceva
mai clare decat pana acum.
Atunci intrebarea "exista timpul?" ar putea
primi un raspuns foarte clar: "Timpul nu exista". Dar timpul
"inzista".
Numai ca pentru a explica asta in conditiile inexistentei
inca a conceptului de "inzistenta", va trebui sa folosim in mod eronat
conceptul de "existenta". Si atunci ne vedem obligati sa afirmam un
lucru cel putin ciudat: "NU EXISTA NIMIC IN AFARA".
Nimeni niciodata nu va putea sa demonstreze ca
"exista" ceva in afara pentru ca oricat s-ar stradui sa se imagineze
pe sine dincolo de marginile universului, nu va face nimic altceva decat sa
extinda universul pana acolo. Nu o va putea face decat proiectandu-se pe
"sine" acolo. A "imagina" ceva dincolo de noi "fara
noi" este o imposibilitate logica. Dar asta se intampla permanent in
actualitate. Nu poate "exista" insa ceva dincolo de mine, fara "mine".
Pentru ca "eu - observ", "eu - constat", deci oriunde as
merge nu pot merge acolo fara "mine".
Vorbind deci despre "univers" in sens
existential, va trebui sa vorbesc despere "universul meu", care fara "mine"
- "nu exista". Asa cum nu
exista nici o dovada ca ar exista ceva (asa cum sensul verbului "a exista"
enunta) undeva "in afara".
Dar daca "universul" si "totul" nu
"exista" ci "inzista"?
Asta pare cel putin sa aibe mai mult sens si sa dea o serie
de raspunsuri care framanta mintea umana la ora actuala.
Atunci sigur ca "creierul meu" -
"exista", in sensul de "ex-sistere", undeva in afara
"cavitatii mele toracice", iar ambele "inzista" in sensul
de "in - sistere" in "interiorul" organismului meu. Dar
nici "creierul meu" si nici "inima mea" nu pot
"exista" dincolo de frontierele "interiorului meu". Atat
este de absurda definitia actuala a "existentei" si atat de stupida
este pretentia noastra de a afla daca "timpul" sau
"spatiul" sau chiar "universul" insasi exista sau nu.
Revolutia pe care ar putea-o starni introducerea acestui
concept de "inzistenta" in mentalul uman si implicit in societatea
umana este totala. Nu stiu daca umanitatea este pregatita pentru asta. Nu cred
ca ar putea face fata unei astfel de schimbari. Problematic insa este faptul ca
nici in lipsa acestui concept nu poate continua.
