In Sistere

O intrebare simpla: Daca timpul nu exista, de ce ar exista spatiul?

Pentru orice fiinta umana este atat de evident ca atat timpul cat si spatiul exista. Este "dovedit stiintific", se poate "masura" in mod "repetabil" si nu exista nici un caz in care sa nu se fi putut "calcula" cu precizie orice legat de spatiu si timp in peregrinarile noastre zilnice prin viata.

Deci: de ce ne-am face probleme cu privire la existenta acestora?

Raspunsul nu se afla nici in "fizica clasica" si nici in "mecanica cuantica". Raspunsul pur si simplu nu poate fi gasit sau cel putin nu poate fi gasit in conditiile "limitarilor noaste mentale" actuale.

Un raspuns "corect" la interbarile legate de "noi" si de "cosmos" nu stiu nici macar daca poate exista. Cu siguranta insa nu poate fi gasit cu actualul nostru mod de gandire.

Inainte de toate, Ne nastem, crestem si preluam prin educatie "modelele" generatiilor anterioare. Ne aducem "modestele" noastre contributii, si ne ducem nu inainte de a preda stafeta generatiilor care vin.

Practic nu suntem dacat niste calatori temporari prin ceea ce numim "lume" si niste purtatori si manipulatori ai unor "concepte" pe care le-am gasit pe-aici.

Aproape nimeni nu pune in discutie aceste concepte. Ele insa nu sunt altceva decat "instrumente teoretice", care intr-o "combinatorica" convenabila par sa "explice" totul. Ele ne ajuta sa "stim".

Nu stiu daca dintr-un anumit orgoliu si aroganta tipice numai fiintei umane sau pur si simplu din ignoranta, nu intelegem ca toata "stiinta" noastra se limiteaza strict la "mintea" noastra. Si nu stiu nici cat de "stiintific" este sa afirmam ca este "stiintific demonstrat" ca exista ceva "in afara" mintii noastre.

O caracteristica specifica a fiintei umane este aceea de a comunica prin limbaj. Nevoia de "comunicare" in exercitiul si scopul supravietuirii speciei si nu altceva este ceea ce a dus la "inventarea" limbajului si implicit a "vorbelor" si ulterior a "conceptelor" care nu sunt decat pure inventii ale fiinte umane si ninic, dar absolut nimic altceva.

Nevoia instinctuala de a supravietui este cea care a determinat fiintele care aveau sa devina oameni, sa inventeze si sa manipuleze  "simboluri" cum sunt acelea de "aproape" sau "departe". Tot frica instinctuala de moarte a determinat oamenii sa inventeze si simbolul "fata de".

Au trecut insa milioane de ani si nu s-a schimbat mai nimic de-atunci. Poate doar faptul ca a devenit "stiintific" ca "ceva" sa fie "aproape" sau "departe" "fata de", sa fie "mic" sau "mare" sa fie "acum" sau "atunci", sa fie "cuantificabil". Poate s-a mai schimbat si faptul ca in zilele noastre avem si alte "nevoi" decat supravietuirea, dar "conceptele", sau "vorbele" tot adaptate "nevoilor" noastre au ramas. Milioanele de ani de "evolutie" nu au schimbat nimic.

Ca sa poata functiona povestea asta, extraordinara de altfel, a "comunicarii umane", oamenii au trebuit cu timpul sa atribuie "sensuri" simbolurilor verbale pe care invatau sa le manipuleze. Altfel povestea nu ar mai fi fost una de succes, si ar fi fost de un pericol extrem ca despre un animal feroce sau un dusman dintr-un alt trib ostil, sa se spuna ca este "departe" de catre o persoana care atribuia sensul fix contrar acestei vorbe, el voind de fapt sa spuna ca este "aproape".

Cu timpul a aparut nevoia "vitala" de "universalizare", de "unificare" a acestor "DEFINITII" atribuite vorbelor.

O treaba deloc simpla. O treaba deloc terminata. O treaba doar "inceputa". Inceputa si-atat.

Ne prezentam insa azi, in fata celorlalti ca si cum am fi incheiat acest demers si avem credinta oarba ca definitiile vorbelor pe care le folosim sunt cele corecte, cele definitive si mai ales sunt cunoscute in egala masura de catre toata lumea.

Dar nu!

Nici una din "vorbele" pe care le folosim nu este nici suficient si nici corect definita. Nu exista nici macar conceptul de "definitie definitiva" sau "definitie temporara" al unui concept. Inventez eu acum si aici acest concept. Oricat am cautat, nu am gasit nicaieri acest notiunea de "dfinitie definitiva" sau "temporara". Ba chiar mai rau: cu cat am cautat mai mult in dictionare si in enciclopedii, cu atat am constatat cat de mare este "dezastrul" in aceasta privinta.

In plus, nu exista dect cateva "autoritati intelectuale", (filozofi, ganditori etc.) ca si-au adus de-a lungul timpului contributii semnificative in procesul de "definire" a unor concepte. Nu exista si nici n-a existat vreodata vreun organism mondial, transnational, care sa se ocupe de asta.

Pe de alta parte, fiintei umane ii este rusine sa recunoasca faptul ca este o fiinta "limitata" si "primitiva". Conceptul de "evolutie", il aplica modestelor ei "avansuri tehnologice" care mereu sunt "extraordinare" azi dar maine vor fi doar "mici pasi pentru om". Fiinta umana se considera pe sine "evoluata", doar in contextul unei "evolutii tehnologice" si-atat.

Fiinta umana nu intelege ca nu poate sa inteleaga nimic in afara "vorbelor" pe care le manipuleaza.

Pe de alta parte, nici limbajul in sine, comunicarea umana propriuzisa nu este o treaba simpla. Ne scapa in permanenta din vedere, ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata, cat de greu si complicat a fost procesul de "invatare vorbirii".

Vorbim, scriem, explicam sau citim, fara sa tinem cont nici o secunda ca facem asta pentru ca "am invatat" s-o facem, si mai ales ca o facem in mod "reflex". Miliarde de "reflexe", miliarde de "automatisme" fac posibil "actul vorbirii". Nimeni, niciodata nu pune in discutie asta, nimeni niciodata nu pune in discutie sensul cuvintelor pe care le exprim si nici sensul pe care interlocutorii nostrii, ascultatorii sau cititorii nostri il atribuie vorbelor noastre. Avem insa in permanenta convingerea ca ne-am "exprimat corect" si ca am fost "intelesi corect". Sau daca nu, "argumentam" si totul e OK. Dar nu este. Nimic nu e OK.

Ce legatura au toate astea cu "universul" si cu "locul nostru in univers"?

Pai, e relativ simplu. Daca vrem sa "intelegem ceva" nu trebuie sa plecam de la "Big Bang" ci de la "Man Bang".

Revenind:

Exista sau nu "timpul"?

Daca este evident ca "timpul" este un "concept", un "instrument teoretic", un "instrument mental" dar totusi un "instrument", la fel ca "rigla" sau "compasul" sau "pixul", de ce n-ar fi la fel de evident ca si verbul "a exista" este si el tot un "instrument mental"?

Desi este folosit din vremuri imemoriabile, verbul a fost definit, cel putin de o maniera academica si unanim acceptata, se pare de catre romani:

The word "existence" comes from the Latin word exsistere meaning "to appear", "to arise", "to become", or "to be", but literally, it means "to stand out" (ex- being the Latin prefix for "out" added to the causative of the verb stare, meaning "to stand").^[3] In a technical sense, this refers to standing out of both being and becoming, thus having the qualities of both.^[3]

https://en.wikipedia.org/wiki/Existence

O prima observatie.

Definitia nu este completa, in primul rand pentru ca nu specifica: "in afara" a "ce"?.

Asta lasa in permanenta loc "liberului arbitru" in a specula orice. Si poate ca de aici pleaca o buna parte din erorile noastre.

"Afara" nu poate fi luat in nici un fel de consideratie fara un "interior", fara un "in-side".

Altfel, obliga la o "presupunere" tacita, neexplicata si neexplicita a acestui "inlauntru". A acestui "interior".

O a doua observatie:

Daca "totul" "exista", adica "sta - afara", atunci si tot ceea ce considetam "interior" este de fapt intr-un "exterior". Inclusiv lumea noastra interioara, mintea noastra, constiinta, daca "exista" atunci "stau" undeva in "afara".

O a treia observatie:

Daca totul "exista", insemnand ca "sta - afara" ce putem spune despre "interior"? In acord cu verbul "a exista", daca nu este "afara" atunci NU EXISTA?

Nu stiu deci daca "exista" sau nu "timpul". Observ insa ca definitia "existentei" insasi, inainte de cea a "timpului" este, daca nu eronata, cel putin incompleta.

De asemenea, conceptul de "existenta", in sensul ei pur de "ex - sistere" nu poate fi folosit decat in conditiile in care vom inventa un concept nou, acela de "inzistenta" in sensul de "in - sistere".

Abia atunci lucrurile vor putea sa ne apara ca fiind ceva mai clare decat pana acum.

Atunci intrebarea "exista timpul?" ar putea primi un raspuns foarte clar: "Timpul nu exista". Dar timpul "inzista".

Numai ca pentru a explica asta in conditiile inexistentei inca a conceptului de "inzistenta", va trebui sa folosim in mod eronat conceptul de "existenta". Si atunci ne vedem obligati sa afirmam un lucru cel putin ciudat: "NU EXISTA NIMIC IN AFARA".

Nimeni niciodata nu va putea sa demonstreze ca "exista" ceva in afara pentru ca oricat s-ar stradui sa se imagineze pe sine dincolo de marginile universului, nu va face nimic altceva decat sa extinda universul pana acolo. Nu o va putea face decat proiectandu-se pe "sine" acolo. A "imagina" ceva dincolo de noi "fara noi" este o imposibilitate logica. Dar asta se intampla permanent in actualitate. Nu poate "exista" insa ceva dincolo de mine, fara "mine". Pentru ca "eu - observ", "eu - constat", deci oriunde as merge nu pot merge acolo fara "mine".

Vorbind deci despre "univers" in sens existential, va trebui sa vorbesc despere "universul meu", care fara "mine" -  "nu exista". Asa cum nu exista nici o dovada ca ar exista ceva (asa cum sensul verbului "a exista" enunta) undeva "in afara".

Dar daca "universul" si "totul" nu "exista" ci "inzista"?

Asta pare cel putin sa aibe mai mult sens si sa dea o serie de raspunsuri care framanta mintea umana la ora actuala.

Atunci sigur ca "creierul meu" - "exista", in sensul de "ex-sistere", undeva in afara "cavitatii mele toracice", iar ambele "inzista" in sensul de "in - sistere" in "interiorul" organismului meu. Dar nici "creierul meu" si nici "inima mea" nu pot "exista" dincolo de frontierele "interiorului meu". Atat este de absurda definitia actuala a "existentei" si atat de stupida este pretentia noastra de a afla daca "timpul" sau "spatiul" sau chiar "universul" insasi exista sau nu.

Revolutia pe care ar putea-o starni introducerea acestui concept de "inzistenta" in mentalul uman si implicit in societatea umana este totala. Nu stiu daca umanitatea este pregatita pentru asta. Nu cred ca ar putea face fata unei astfel de schimbari. Problematic insa este faptul ca nici in lipsa acestui concept nu poate continua.

PREMIZA CORECTA

There is nothing out there...      

Traim intr-o lume complexa. Traim intr-o lume pe care nu o putem descrie si nici defini. Iar ceea ce este cel mai grav este ca nimemi nu se procupa de a mai "defini" ceva. Toate vin acum "cu eticheta".

Cautam solutii la probleme locale pe care nu suntem in stare nici macar sa le identificam. Aflam de ele dintr-o asazisa "presa" care nu este nici pe departe ceea ce credem sau stim ca ar trebui sa fie. Avem sisteme precare de valori pe care le folosim in a ierarhiza "problemele" si seturi de solutii vagi pe care le aplicam pentru a o obtine asazise rezolvari unor asazise probleme intr- o asazisa lume. Este absolut patetic. E trist. Dar ESTE. Pur si simplu "ESTE".

Nimic insa din tot ceea ce pretindem ca intelegem nu poate sa existe in afara un unui SISTEM. Fie el un sistem de gandire, fie "o reprezentare" a ceea ce numim REALITATE. Orice incercare de evadare din acest SISTEM nu face decat sa ne proiecteze intr-un ALT sistem. Indiferent unde am fugi, nu facem decat sa extindem sistemul din care am plecat. Niciodata nu va reusi nimeni sa "iasa" din "sistem". Niciodata! Nu ne este permis nimic altceva decat sa "intelegem" si sa "optimizam" sistemul in interiorul sau. Nu putem nici macar sa ne "proiectam" in afara lui si sa ne "privim" de acolo. Imediat ce am facut asta, sistemul e deja extins atata cat sa ne includa ca "observator extern" dar intotdeauna in interiorul sistemului. Si nu exista niciun "cineva" care sa ne permita sau sa ne interzica sa evadam. Sunt doar propriile noastre limite. Propriul nostru primitivism. Propria noastra "definitie".

Indiferent cum am numi sau am defini acest sistem: "lume" "univers" "cosmos" "societate", "natiune", "tara", "politica", "familie", Masonerie", "sistem bancar", "economie", "democratie", "tiranie", "Romania", "Uniunea Europeana", "Jandarmul mondial", "anti-...orice", "MIT", "CIA", "FBI", "SRI", "PSD", "USL", "PNL" "cnp", toate astea nu sunt decat combinatii de litere in combinatii de cuvinte care formeaza o minuscula parte din ceea ce numim "mental".

O alta parte a acestui mental, mai substantiala decat prima este "imagistica". Simpla imagistica. Simple combinatii de puncte colorate a caror "insiruire" se termina undeva de unde incepe alta "insiruire". Lungi carnati de "puncte colorate" uneori asociati cu alti carnati lungi de "sunete" si alti carnati de "litere".

Mintea umana a evoluat doar atat cat sa poata atribui o combinatie de "litere" sau "cifre" unei alte combinatii de "puncte luminoase" fie ea asociata, sau nu, cu una de "sunete": "Image 0001" sau "Frame 0001". Dar Vai!. Mintea umana pentru asta are nevoie de "ochi" si eventual de "urechi". Din aceasta "combinatie", "Ochiul" fara "imagine" sau "imaginea" fara "ochi" nu functioneaza. Si aici se termina "evolutia" noastra. Peste 90% din "consistenta" a ceea ce ne place sa numim "lumea in care traim" dispare ca prin farmec odata cu simplul, cu banalul gest al... inchiderii pleoapelor.

Daca am considera "mentalul" ca "ceva" de la 0 la 10, (adica daca ne-am folosi de un "sistem de reprezentare") in care:

- de la 0 la 1 ar fi combinatorica de "simboluri" (litere, cuvinte, etc), in care

- de la 1 la 4 ar fi "imagistica" (fie poze, fie filme fie ceea ce "vedem" si cu atata aroganta numim si acceptam cu totii ca fiind "realitate" doar pentru ca o "vedem cu ochii nostri", si in care

de la 4 la 10 ar fi restul, ei bine, in acest "restul" se afla o alta combinatorica "moleculara". Neurotransmisori sinaptici. O poveste electro-chimica, complicata, aberanta uneori, coerenta alteori, careia ii atribuim de data asta atat litere si cuvinte dar si imagini si sunete: "iubire" "ura" "violenta", "sex", "frumusete", "non-fumusete", "calomnie", "obscenitate", "orhidee", "pisicut", "pornografie", "melancolie", "stres", "depresie", "casatorie" "adolescenta", "dorinta", "batranete", "moarte", "spirit", "suflet", "macare", "medicamente", "monitor", android", "apel", ... dar mai ales "FRICA". Lista poate continua dar are o "limita", care insa poate fi extinsa oricand si oricat.

Unde se afla "EU" in toata povestea asta de la 0 la 10? Nicaieri. Nici "EU" si nici "EL" sau "EA" nu se afla aici intre 0 si 10.

"EU", (evident dincolo de "Nume, prenume, initiala tatalui si cnp" si dincolo de "fotografie tip pasaport"), "eu" deci, este "controlorul de zbor". Este "pilotul", "capitanul" sau "soferul", "userul", "directorul", "profesorul", "vanzatorul", "clientul", "presedintele", "alegatorul", "pretendentul", "mostenitorul legal", "compozitorul", "interpretul", "paznicul", "inventatorul", "producatorul", "spionul", agentul de influienta", sau un alt luuung "etc.". "Eu" inseamna uneori cate ceva din fiecare din toate astea, alteori o combinatie de toate la un loc. Cateodata mai inseamna si "Dumnezeu" si "Allah" si "Budha" si "Civilizatie extraterestra", "Hitler", "Isus", "Osama bin Laden" "constient", "subconstient"... Nu are limite "imaginatia umana" atunci cand e vorba de "combinatorica simbolistica" pe scara de la 0 la 10. Chestiunea insa este aceea ca "EU" indiferent ce ar fi, indiferent "nume" sau "imagine" sau "emotie" i s-ar atribui, nu se poate afla pe scara asta de la 0 la 10. Acest "EU" nu poate sa fie decat in afara ei, la 11, dar aici este marea problema a ceea ce numim uneori "umanitate" sau "civilizatie umana": Scara nu mai este atunci de la 0 la 10 ci de la 0 la 11.

Fiinta umana nu a reusit inca sa afle daca extinzand "sistemul de reprezentare" de 10 la 11 a rezolvat problema. Pentru ca ea "stie" ca "EU" nu poate sa "existe" in interiorul intervalului indiferent cat l-ar extinde si plasandu-l in afara intervalului chiar si extins deja nu face decat sa-l tot extinda.

Fiinta umana a plecat din start, de la insasi aparitia ei pe o premiza gresita pe care a acceptat-o ca atare: aceea ca "exista" un "exterior" in care se poate proiecta pe sine ca si cum "nu ar exista acolo" acest sine si de a se "observa" pe sine de acolo. O "existenta" si o "inexistenta" in acelasi timp cu toate consecintele "logice" (sau "ilogice") ale aceste premize care au facut sa curga fluvii de cerneala, sa se taie paduri imense pentru a fi transformate in hartii care nu fac decat sa dovedesca propria-i neputinta.

Conform acestei "premize", daca ma "proiectez" in afara sistemului, nu fac decat sa extind sistemul care sa ma includa cu o "IDENTITATE" distincta, aceea de "observator". Nimic insa nu ma impiedica astfel, sa "emit decizii" si sa "actionez" asupra "sistemului". Nu ma pot proiecta decat intr-un "exterior" "intern" totusi. In cadrul "sistemului" si numai in cadul lui, pot "declara" o "zona 11" pe care sa o consider "externa" zonei "0 - 10", intotdeauna insa in interiorul "sistemului 0 - 11". Dincolo de care insa nu sunt inca suficient de evoluat pentru a admite ca nu se afla absolut nimic.

Daca ma proiectez in afara sistemului si admit ca nu mai fac parte din el, orice ratiune isi pierde sensul. Atat "sistemul" insusi cat si "eu" insumi. Undeva in afara "universului vizibil", undeva la 100 sau 1000 de miliarde de ani lumina (oricum mai mult de 14), unde as vrea sa presupun ca nu a mai ramas nici cea mai vaga urma a "universului vizibil" pe care il "stiu" acum, oricat de "absolut" ar fi "vidul" in care m-as proiecta, nu pot "exista" acolo, cel putin conform definitiei pe care o dau "existentei" insusi, decat ca o "urma" a universului din care am venit.

Daca "universul vizibil" ar fi o minge de fotbal, si "eu" un bob de grau legat de mingea de fotbal de un fir de par lung de miliarde de kilometri, indiferent cat de mare ar fi mingea de fotbal sau de cat de mic ar fi bobul de grau sau de cat de lung ar fi firul de par, ele intotdeauna vor constitui "un tot". Un "sistem". Unul care intotdeauna ma va include si pe mine "observatorul" care se observa pe sine insusi in forma sa de bob de grau. Acest "mecanism", bio-electro-cerebro-mental nu poate depasi aceasta limita.

Sigur, pot presupune "universuri paralele", "gauri de viermi" sau "negre", pot presupune absolut orice. Nimic si nimeni nu ma impiedica. Pot presupune ca eu sunt "Dumnezeu" insusi, ca "nu exista" Dumnezeu" sau ca sunt "creat de Dumnezeu" sau rezultatul unei faze de evolutie ulterioare "big-bang-ului, ca sunt oricat de "mic", oricat de "mare" sau oricat de "important sau "insignificant". pot presupune sau pot "crede" absolut orice. Intelept ar fi insa ca niciodata sa nu ma mai proiectez "in afara sistemului" caci acolo nu exista nimic. Nici macar eu, nici macar Dumnezeu. Nici macar "sistemul". Nimic! ABSOLUT NIMIC.

Iar aceasta este "PEMIZA CORECTA" pe care fiinta umana, ar trebui sa o accepte ca atare. Aici ar fi momentul cel mai importan din viata ei. Nimic nu ar putea avea o importanta mai mare decat asta. Nici descoperirea focului, nici inventarea uneltelor, a limbajului, a tiparului, a calculatoarelor, a satelitilor, nimic nu poate avea o importanta mai mare decat ACCEPTAREA PREMIZEI CORECTE.

Asta ar marca un punct de cotitura major in evolutia fiintei umane. Atat de important incat ar putea vorbi de "sfarsitul fiintei umane", cu toate fazele ei de "homo sapiens", homo sapiens sapiens" etc. si de "aparitia FIINTEI POST UMANE".

Fiinta umana deci, se poate depasi pe sine insasi si poate scapa de toata pleiada de "probleme" care apartin actualului sau stadiu de "fiinta non-postumana" sau "pre-postumana" prin simpla acceptare a "premizei corecte": "NIMIC NU EXISTA IN AFARA SISTEMULUI".

O astfel de "abordare" a lucrurilor presupune insa demolarea pur si simplu a mai tuturor constructiilor mentale pe care fiinta umana le-a "produs" pana acum, de-a lungul secolelor si care umplu milioane de tone de carti din mii de biblioteci, care ocupa aproape inutil miliarde de miliadre de biti de informatie stocata electronic dar mai ales tin ocupate inutil miliarde de miliarde de sinapse in creierul fiecaruia dintre noi. Si nu e putin lucru asta.

Cum a rezolvat fiinta umana insa aceasta problema de care are cunostinta de catava vreme prin anumiti "reprezentanti" ai sai? Foarte simplu. Dar mai ales... practic. A eliminat din "premiza corecta" a "sistemului" insasi "sistemul".

Era de asteptat si nu ma astept ca "mintile luminate" sa revina prea curand asupra acestei decizii. "Fiinta umana" se iubeste suficient de mult pe sine ca sa-i mai pese chiar si de o "alta fiinta umana". Si asta in conditiile in care este perfect constienta ca aceasta exagerata, absurda chiar "dragoste de sine" este ceea ce o conduce incet dar sigur catre pierzanie.

De ce va trebui sa "demolam" aproape totul? Si raspunsul meu e la fel de simplu: pentru ca numai asa vom putea "construi corect" din punctul de vedere sau din perspectiva "premizei corecte". Si aceasta "demolare si reconstructie" se va intampla cu siguranta. Este doar o chestiune de "timp" Dar si timpul e relativ. E doar un "instrument teoretic" aplicabil in interiorul sistemului. In afara lui, timpul nu exista decat "introdus" in "sistem". 

ULTIMUL PRESEDINTE AL ROMANIEI

Manualele de istorie vor consemna ziua de 25 octombrie 2011 ca ziua in care s-a incheiat “de fapt” chiar daca nu inca si “de drept” ultimul mandat al ultimului presedinte al Romaniei.

Nu mai incape nici o indoiala. Discursul de azi al regelui Mihai, numai pentru cine nu vrea sa vada lucrurile asa cum sint, nu a fost altceva decit “discursul de instaurare a Monarhiei in Romania”. Iar asta este departe de a fi o simpla “gluma”

Lucrurile incepusera de citava vreme sa fie mai mult decit evidente. “Fundatura” in care zace acum anchilozata Romania nu putea sa lase indiferente marie puteri. “Deceptia Basescu” precum si lipsa oricarei alternative politice viabile, nu aveau decit sa aduca o profunda ingrijorare atit in vest cit si in est.

Aceste “nelinisti” nu aveau cum sa nu aibe si urmari. Iar daca in interiorul tarii nu putea fi gasit, oricit s-ar fi cautat, “personajul salvator”, el a fost gasit in exterior. Si-atunci, puterile occidentale si-au dat mina cu Rusia si ajuns sa asistam le ceea ce acum un an nici nu am fi visat sa asistam vreodata.

Voiculescu nu are nici un aport in toata povestea asta. Ca “om de informatii” el doar “a aflat” in timp util ceea ce se pregateste si probabil ca s-a gindit ca n-ar strica sa faca sa “para” ca “s-a gindit” si el, in acelasi timp, la acelasi lucru. In fond gogoasa “salvarii Romaniei” este o gogoasa extrem de apetisanta la care deja s-a alcatuit o imensa coada, mai ales acum ca vistieria tarii e cam goala si nu mai e nimic de furat de pe nicaieri.

Socotelile clicii politice sint relativ simple: Un “mosneag de 90 de ani” oricit de “rau” s-ar dovedi a fi, oricit de “greu de manipulat” ar fi, nu poate trai la infinit. Merita deci asteptat. Oricum “structurile de putere” ramin intacte. Si ele au fost dintotdeauna “structuri de comanda” deci nu vor face altceva decit sa astepte “noi ordine”. Mutarea “regelui” nu va face decit sa elimine “nebunul” de la Cotroceni ceea ce constituia “singura lor problema” importanta. Marile puteri, tot la poarta “lor”, a celor care au monopolizat intregul sistem al structurilor de putere, vor bate sa “cerseasac ajutor”. Ca nu vor avea la cine sa bata.

Cumplita eroare.

Ultimile zile ale ultimului presedinte al Romaniei sint triste. Mutarea cu regele Mihai l-a pus intr-o situatie de “sah”. Iar problema este ca orice mutare ar face la rindul sau, il va arunca in - mult rivnita de multi - situatie de “sah mat”. Pentru el, partida asta este deja incheiata. In plus, serviciile de informatii, ca si pe Ceausescu, l-au “tradat”. Si nu l-au tradat pentru ca serviciile de informatii au vreo predilectie inspre tradare, ci pentru ca la fel ca si Ceausescu, Basescu nu a vrut sa inteleaga dincotro va bate vintul, lucru extrem de important in anumite situatii “fiziologice”. Ca si Ceausescu nu a vrut sa inteleaga ca “Siguranta Nationala” nu este doar un “simplu concept” si-atat. Ca si Ceausescu, nu a stiut cum sa “asculte” si cum sa “inteleaga” informatiile pe care serviciile de informatii i le-au furnizat.

La fel ca si Ceausescu, nu a stiut cum sa “gospodareasa” banii tarii. Avertismentele lui Isarescu s-au lovit ca de un zid de piatra. Cind “faci ce vrei” cu banii tai e una, dar cind “faci ce vrei” cu banii altora, e cu totul altceva.

Multa lume si-a batut capul sa priceapa ce-a vrut sa spuna Etienne Davignon atunci cind s-a referit la “populism”. A fost un avertisment sever. Putini insa au “priceput” asta. In nici un caz Basescu. Iar lucrul cel mai grav este ca nu l-au priceput nici macar cei care s-a pus azi la coada, la marea gogoasa a “salvarii Romaniei”, acolo in cladirea “Palatului Poporului”. Al poporului “populizat” de “populisme” din toate partile. Din ABSOLUT toate partile.

Acelasi averisment sever l-a repetat astazi regele Mihai. Si este inutil sa repet... cu ce “rezultat”.

“Arhitectura” acestei manevre politice care a iesit la suprafata astazi este cel putin interesanta. Un fel de “mesaj ascuns” pare sa se desprinda din toata aceasta: “comunistii l-au alungat pe rege, comunistii sa-l pun ala loc”.

O ironie a soartei? Nu, nicidecum. Este tot un “avertisment”. Cu siguranta ca nu-l va “prcepe” nici Iliescu, nici Voiculescu si nimeni din actuala structura politica vopsita cu grija timp de peste 20 de ani. Si asta pentru ca nu pot pricepe ca va veni o zi la fel ca cea de azi, cind se vor trezi de dimineata intr-o lume care nu va mai avea nimic din cea de azi.

Problema nu este in acest moment daca imaginea Regelui Mihai va fi sau nu Imaginea cu care va trebui sa ne obijnuim sa o punem in locul imaginii lui Traian Basescu. Acest lucru este deja o realitate indiscutabila. Problema in acest moment este CUM vor evolua lucrurile in viitor. Si nu in viitorul apropiat,  in care “detaliile tehnice”, in care “formalitatile” de instaurare se vor derula ci perioada care va urma acestor formalitati.

Un singur lucru insa este cert: “coada” la care s-au pus astazi “alesii neamului”, atit cei de acum cit si cei de acum 20 de ani, inarmati pina-n dinti cu armamente mediatice este departe de a fi... cea corecta. La coada asta nu se da nimic. Ba dimpotriva!

Omenirea intre un “despot intelept” si “anarhia absoluta”

Este cel putin ciudata, daca nu absurda, pretentia permanenta oamenilor de a dispune de un “despot intelept”, dar  in acelasi timp de a “submina” orice fel, dar absolut orice fel de autoritate.

Unei astfel de atitudini nu-i poti rezerva nici macar un zimbet ingaduitor, tipic atitudinii infantile a unui copil nevinovat sau a unui psihopat. O astfel de atitudine te lasa mut.

Am incetat de mult sa mai sper in a gasi oriunde, inclusiv in internet, macar vreo urma a unui mesaj coerent. Teorii conspirationiste, inerente apocalipse, guverne mondiale care nu vor decit sa subjuge fiinta umana, lipsa de atitudine, instigatii la proteste mondiale, etc., etc., etc..

Am afirmat de nenumarate ori ca societatea actuala a scapat de mult de sub orice control. Am spus de nenumarate ori ca as sta mult mai linistit daca as sti ca intr-adevar ar exista vreo posibilitate ca vreo “autoritate mondiala” sa ia in miini “haturile lumii” si faca “ordine”.

Insa nu ma pot imbata cu apa rece. Aceasta lume nici macar nu are “haturi”. Aceasta lume s-a dezvoltat “anarhic” iar acum este mult prea tirziu sa se mai poata schimba ceva cel putin cu singurele instrumente pe care aceasta lume a fost capabila sa le inventeze de-a lungul evolutiei sale haotice: instrumentele politico-economico-militare. Este nevoie vitala de instrumente teoretice noi.

Aceasta lume nu poate supravietui decit numai si numai atunci cind va invata sa “desfaca” ceea ce face. Sa “dezinventeze” ceea ce a inventat. Omenirea trebuie sa inventeze “dezinventia”. Sa “recicleze” nu doar masini. Sa recicleze insasi societatea umana. Sa se “recicleze” pe sine insasi.

Omenirea trebuie sa se “defaca” si sa se “refaca” in modele noi, performante, nu in aceleasi modele vechi, perimate, verificate deja si condamnate de “tribunalul” istoriei ca fiind “nefunctionale”. Ca si cum am “topi” o masina de epoca pentru a produce din nou aceeasi masina de epoca, o masina care, evident, va fi o masina “nou nouta” ca “an de fabricatie” dar va ramine “aceeasi” masina invechita daca nu inventeaza cineva un “model nou” cu care sa o compare.

Lumea a invatat sa se apere inventind “razboiul”. Si-a creat institutii militare si tehnici performante de ucidere in masa. Niciodata insa nu a stiut cum sa mai “scape” de aceste institutii si de aceste imense arsenale. Iar cind "pericolele" au incetat sa mai existe, Nu a "dezinventat" razboiul ci a inventat "noi pericole".

Lumea a invatat sa traiasca mai bine inventind “industria” si "productia de bunuri". Iar cind aceasta a devenit mai mult decit suficienta, cind aceasta a devenit "supraproductie", in loc sa "dezinventeze" industria si sa o "reinventeze", si-a consumat toata capacitate ei intelectuala pentru a inventa "consumul". Si-a creat pentru asta “institutii specializate”: corporative, financiare, guvernamentale, stiintifice, sociale, etc.. Niciodata insa nu a stiut cum sa mai scape de aceste institutii si de birocratismul colosal pe care l-au generat acestea si care nu mai permite nici cea mai mica schimbare, nicaieri in lume. Cind "consumul" a ajuns la limita "biologica" a fiintei umane, in loc sa "dezinventeze" consumul a inventat "consumul cu orice pret". "Distrugerea insasi" a devenit un "bun de larg consum". Bombele trebuiesc "consumate". Odata consumate ele trebuiesc puse la loc, caci altfel cei ce le-au produs nu ar mai avea ce face si ar inceta sa mai "consume". Vor continua deci sa distruga consumind si sa consume distrugind. 

Iar problema fundamentala a acestei civilizatii este aceea ca oricit de “performanta” ar fi in “ a distruge” tot ce a construit, asta nu inseamna nici pe departe ca a capatat intelepciunea de a “desface” ce-a facut.

Oricit ne-am imagina scenarii apocaliptice, in care miscarile mondiale de “protest” ar flutura drapeluri victorioase peste ruinele “Wall Street-ului”, in care “guverne oculte” ar extermina nu stiu cite “treimi” din populatia planetei si ar instaura nu stiu ce “ordine mondiala noua”, niciodata nu vom fi capabili sa ne imaginam aceasta ordine in afara instrumentelor “vechi” pe care le avem la dispozitie, in afara conceptelor machiavelice. Pentru ca nu avem "instrumente noi". Pentru ca NU EXISTA aceste instrumente. Nimeni nu s-a preocupat sa le creeze. Nici o “ordine mondiala” nu va fi in aceste conditii “noua”. Nici o miscare protestatara nu va fi capabila sa faca altceva decit sa “distruga”, nu sa “desfaca” si cu atit mai putin sa “puna ceva in loc”. Altceva decit tot ceea ce a distrus. Daca ar fi existat vreo “solutie noua” la "problemele vechi", s-ar fi aplicat ea demult.

Dar nu exista. O solutie trebuie “cautata”. “Trebuie “creata”. Trebuie “experimentata”. O “solutie” nu poate veni asa “din senin”. Nu poate veni din “nimic”. O “solutie” nu poate veni decit din “elementele” acestei lumi, “desfacute” cu grija, pastrate cu grija, nu distruse cu ura si “refacute” intr-o alta forma si in zone “izolate” de lumea veche.  Ori nimeni, absolut nimeni nu se ocupa acum in lumea asta de asa ceva.

Oamenii graviteaza bezmetici intre a cere cu disperare o “mina de fier”, un “Hitler” care sa faca “ordine” in lume si a “distruge” cu perseverenta si nebanuita ura tot ceea ce le sta in cale.

In Libia si in toata Africa de Nord oamenii isi "vineaza" cu frenezie “despotii”. Acum citiva ani, nici nu le-ar fi trecut prin cap asa ceva, asa cum nici romanilor nu le-a trecut prin cap prin anii ’80 ca vor ajunge vreodata sa-si vada peretii caselor din urbile lor linistite, ciuruite de gloante si caladrimurile inrosite de singe. In acelasi timp insa, combatantii din toata Africa de Nord, consuma munitie, beau coca cola, maninca hamburgheri dar mai ales... cheltuie bani. Iar dupa ce obosesc de vinat “forte proguvernamentale”, se duc “acasa” unde aprind “lumina”, se spala cu apa calda de la robinet, si continua sa-si plateasac taxele si serviciile publice pe care le-au folosit, acelorasi “guverne” pe care le distrug cu atita “patos revolutionar”. Si ca sa se duca sa-si plateasca taxele si serviciile publice, pasesc pe trotuarele acelorasi strazi pe care cu numai citiva ani  in urma, ardeau “drapele americane” si jurau credinta despotilor care-i indemnau atunci sa faca asta. Conduc "masini moderne", de care cu numai citeva zeci de ani in urma nici macar nu auzisera.

In Londra, stirile ne vorbeau mai deunazi ca oamenii dau foc la tot ceea ce le iese in fata. In acelasi timp insa, se folosesc pentru asta de laptop-uri, de retele sociale, de telefoane mobile, beau coca cola sau alcool, fumeaza tigari, iar cind obosesc de atita “dat foc”, se urca in niste “masini”, alimentate cu “benzina” si se duc in niste “case” carora nu le dau foc, pentru ca sint "ale lor" si se odihnesc, beneficiind de gaz natural, curent electic si apa de la robinet.

In America, sau Spania, sau Grecia, si nu peste multa vreme in toata lumea, oamenii viseaza sa danseze peste ruinele institutiilor guvernamentale sau financiare, blocind tot ceea ce mai functioneaza inca. Chiar si un copil ar fi hotarit, cindva, sa transfere toata productia mondiala in China in fata unui scenariu atit de apocaliptic.

In "lumea civilizata", in "Lumea Intiia", oamenii s-au obijnit sa "consume" si s-au "dezobijnuit" sa "produca". Le-a placut foarte tare asta, (cui nu i-ar palce?) si cind nu au mai avut bani de pe urma muncii lor productive, au cerut "bani cu imprumut". Sigur, au venit "emigranti" ca sa munceasca-n locul lor. I-au platit si pe acestia tot cu "bani de imprumut". Iar acum, i-a lovit pe toti "amnezia" si nu mai stie nimeni "cui" sint datoare bancile si statele lumii. Inca odata, in loc sa "dezinventeze" consumul cu orice pret", oamenii au inventat "consumul pe datorie". Iar cind li se cere sa "plateasca datoria", au “identificat” din nou dusmanul... a nu stiu cita oara de-a lungul istoriei. Acuma nu mai sint “burghezii” lui Lenin si nici “evreii” lui Hitler, sau vreo alta “rasa”. Acuma sint “bancherii” si “speculantii” de pe Wall Street. Acuma sint “marile corporatii” si “dolarul” insusi. Pentru ca cineva le-a “indicat” acest dusman. De parca acesti “dusmanii ai popoarelor” actuale, ar avea vreo “personalitate”. De parca vreunul macar din acesti “dusmani”, ar putea fi “identificat” in carne si oase. Pare ca niciodata Cervantes nu a fost mai actual decit acum.

Oamenii si-au propus sa “dea foc lumii”, pentru ca li s-a parut "corect" cind li s-a "sugerat" sa faca asta prin "puterea exemplului" unor "huligani" de meserie, remunerati pe state de plata pentru huligania lor "revolutionara", pina cind “sobolanii” vor iesi afara si vor da socoteala. Dar "cine" este dusmanul? Cu cine se vor “bate” insa pentru "drepturile lor"? In special dreptul "fundamental" de "a consuma", oricit, "pe datorie"? Cu “morile de vint”? Nuuu. Evident, cu “vecinii” lor din aceleasi orase, “deghizati” insa in “politisti” sau in “soldati” sau in “functionari de banci”, etc.. (Un razboi al “oamenilor, sau al “etichetelor”?) In acelasi timp insa, ei “oamenii”, dar TOTI oamenii, se folosesc de aceleasi ultime inventii tehnologice, beau aceleasi coca cola sau alcool, maninca aceiasi hamburgheri,  beneficiaza de aceleasi servicii publice, dar mai ales... cheltuie aceiasi bani pe care ii dezaproba cu atita ura, si si-si consuma tot restul timpului vietii lor pentru a-i obtine... cu orice “pret”. Chiar si cu pretul "vietii". A vietii "altora", evident.

Nimeni, nicaieri, nu si-a imaginat nici macar o secunda, ca actiunile lor, nu pot conduce decit la o lume fara laptop-uri, internet, telefoane mobile, coca cola, gaz natural curent electric sau benzina, daca actiunile lor ar putea avea vreun oarecare succes. Nu numai ca nu vor mai putea consuma "in exces". Nu vor mai putea consuma nici macar pentru a "supravietui".

Nici ei si nici institutiile corporative, militare, financiare, guvernametale sau informative, oculte sau neoculte, care instiga si finanteaza astfel de activitati si care se intrec in a inventa scenarii cit mai “apocaliptice” si teorii cit mai “conspirationiste” si-n a bombarda mediatic cit mai eficient masele cu ele. Singurul lucru de care au fost in stare insa “bogatii lumii” si "factorii de raspundere", a fost sa se “asigure”, inconjurindu-se de"averi", de “armate private” de mercenari, in fata unor vremuri ale lui “scapa cine poate”, sperind ca astfel, ei vor “putea” scapa.

Indiferent insa de “cine” si “cum” va “scapa” din asta, mai devreme sau mai tirziu, cineva, undeva, va intelege ca mergind pe aceleasi “cai gresite”, nu va putea ajunge decit la acelasi deznodamint. Ca daca “a scapat”, a scapat doar... din greseala. Ca nu a fost decit o “intimplare”. Ca “disolutia” nu este si nu poate fi niciodata “o solutie”. Ca “despotia” oricit ar fi de “inteleapta” nu poate decit sa “dezbine” pentru "a conduce” si nu poate conduce decit spre o aceeasi “anarhie absoluta”, iar “anarhia” oricit de “absoluta” ar fi ea, nu poate decit sa reclame o “despotie inteleapta”. Ca aceste concepte, se invirt intr-un cerc vicios perpetuu si ne-au facut sclavii lor. Sintem sclavii propriilor noastre concepte, si nicidecum ai vreunui “guvern mondial”. sau ai “altor oameni”.

Sintem sclavii propriilor noastre minti. Si-atit.

Viata de apoi

Intregul sens al vietii noastre s-ar narui daca am fi izolati de acea functie cerebrala pe care o numim MEMORIE.

Viata de “dinainte de moarte” deci, poate fi denumita in ultima instanta, simplu, “memorie”. “Amintiri”. Sau “memories” cum le zic anglo-americanii. “Recuerdos” cum le zic spaniolii. (Alte limbi nu stiu).

“Viata de dupa moarte” deci este si ea la rindul ei, in ultima instanta, o chestiune de “gestiune a memoriei”.

“Viata de apoi” are sens numai si numai in contextul informational al evenimentelor a caror “reprezentare” este stocata intr-un “dispozitiv specializat”.

Am putea spune ca “traim”, numai si numai atunci cind avem “acces” la acest dispozitiv. Intr-un stadiu de “coma profunda” nu am mai putea spune ca “traim”, si chiar daca restul lumii ar presupune ca “auzim” sau simtim in vreun fel ce se intimpla in jurul nostru, nimeni nu-si aminteste asta dupa ce s-a “trezit” din coma. Restul lumii, numeste acea “stare de coma” un “stadiu vegetativ”.

Daca lucrurile stau asa, si stau, am putea sa ne imaginam o definitie noua a propriului nostru “eu”. Am putea capata o mai mare libertate in a ne intelege si gestiona propria noastra existenta. Astfel, ne-am putea imagina un viitor in care, (si s-au facut multe filme pe tema asta), un viitor in care deci, ne-am putea alege “eul” pe care sa-l atribuim structurii noastre biologice. Sigur ca am scapa cu geru de teama ca “tranzitia” de la structura noastra biologica la o alta structura biologica sau electronica, ne-ar face sa ne pierdem propriul nostru “eu”. Teama ca stfel, n-am mai fi “noi”.

Teama este insa reala, dar nejustificata. In realitate, in fiecare seara deci de citeva mii de ori de-a lungul a ceea ce numim “viata noastra”, ne aflam in fata acestei “tranzitii”. In  fiecare dimineata ne “trezim” in “alta” structura biologica a carei particularitate este doar aceea ca are deja inserate in structurile sale de memorie, in mare parte, aceleasi informatii de dinainte de “a adormi”. De a inceta sa mai “stim”.

Probabil ca intr-un viitor, oamenii vor inventa companii care sa produca “eu-ri”. Euri celebre, eu-l lui Alexandru ce mare, al lui Hitler, al lui Kant sau Aristotel. Personal mi-as cumpara eu-l lui Socrate. Sigur ca as fi tare curios cum s-ar simti eu-l meu in structura biologica  a unei fete frumoase si tinere. Macar pentru citeva zile.

Cu siguranta este numai o chestiune de timp, pina cind din punct de vedere tehnologic aceasta va fi posibila.

Oricum mi se pare o solutie mult mai “umana” pentru marile probleme ale umanitatii decit instaurarea unui “guvern mondial” care sa “anihileze” doua treimi din populatia globului. Practic enorm de multe din problemele cu care aceasta civilizatie se confrunta vin si din incapacitatea “tehnica” actuala a eului uman, de a se separa in vreun fel de “trupul biologic”. Teama de “a muri” de a “suferi in saracie” ii face pe multi, pe foarte multi, sa se iconjoare de structuri materiale pe care le numesc “averi” si care le dau “putere” de a discerne asupra structurilor materiale ale altora. Asta le da o anume “siguranta” in fata acestor “frici”. Neputind avea acces la o structura biologica la care “eul propriu” sa fie detasabil, atasat unei alte structuri, se inconjoara de elemente materiale care sa-i asigure structurii de care dispune o serie intreaga de “senzatii” pe care le fura practic de la alte structuri biologice.

Sigur ca apartenenta unui “eu” la o sructura biologica, este temporara. “Eul” lui Socrate spre exemplu, nu mai exista pentru ca nu s-a putut din punct de vedere tehnologic sa fie “conservat” Nimic si nimeni insa nu ne impiedica sa nu intocmim o lista a personajelor importante, care s-au perindat prin instoria acestei umanitati, ale caror “euri” sa nu fie “reconstituite” intr-o “Banca Universala a Eu-rilor Umane”. Este dupa parerea mea, produsul final, ultima frontiera a industrialismului actual, ultima frontiera a acestei civilizatii, este “produsul”, “marfa”,  care va marca trecerea catre un alt nivel de civilizatie.

In aceste conditii nu s-ar mai pune problema “apartenentei”, eu-lui la o structura biologica. “Viata de apoi” ca si “viata insasi” si-ar perde sensul. Sau ar capata sensuri cu totul si cu totul noi. Sau ar ramine doar niste concepte care au animat preistoria fintei umane. Simple instrumente de tranzitie, care au facut posibila trecerea catre “fiinta universala”.

MATRIX este o creatie intelectuala extraordinara. Are insa o mica problema: odata asigurate condittiile vitale ale structurilor biologice, nu mai este necesara o “lume conceptuala” care sa semene cu cea “reala” in care traim acum. Pentru ca in aceasta lume, toate structurile sociale sint adaptate “supravietuirii”, mentinerii deci in functiune a unor structuri biologice pe seama altora. Aceasta are multe aspecte total anacronice care in cazul filmului “Matrix” sint mentinute. Ideea de “detasare a eu-lui de trup” este insa un mare pas inainte al acestei civilizatii. Un pas dintr-un lung sir care va urma.

Megatendintele umane la ora actuala se indreapta catre o astfel de “tranzitie”. Aparitia a tot felul de programe informatice de tip “second life” sau a “jocurilor electronice” care acupa din ce in ce mai mut timp din viata multor oameni, “filmele cinematografice”  insasi, nu sint decit “semne” ca omenirea se indreapta catre o “detasare” finala de “structurile biologice”, neperformane si alterabile, consumatoare de “resurse” inutile, intr-o “competitie” absurda si distructiva.

IMORTALITATEA deci nu este numai posibila. Este ABSOLUT NECESARA. Nu ne lipseste decit o “abordare corecta” a problemei.  

“Realitatea exterioara” nu exista pentru ca nu poate exista nimic “exterior”

“Lucrurile se “misca” din ce in ce mai “repede” spre “centru” si din ce in ce mai “incet” cu cit ne departam de centru”.

“Miscarea” este definita actualmente ca o “stare”. O stare “opusa” celei de “repaos”. Dar daca “repaosul” nu exista in realitate, cum ar putea exista “miscarea”?

“Miscarea” mai este definita si ca o “schimbare de pozitie”. De “loc”. De “locul” pe care ceva il “ocupa” in univers. Asta desigur, presupune ca “acelasi” loc nu poate fi “ocupat” de doua sau mai multe “ceva”-uri.

Si totusi “locul” unui organism este “invadat” de bacterii. “Locul” unui atom este invadat de radiatii. Atunci vin si intreb: care sa fie acel loc care sa nu poata fi “invadat” de nimic”?

La rindul sau un “loc” nu poate fi “definit: decit de catre un “observator”. Ca sa poata “exista”, un “loc” anume trebuie sa se “refere” la ceva. El este deci un “element de referinta”. Daca nu exista nici o “referinta” si notiunea de “loc” isi pierde orice sens. Atunci cum putem vorbi despre “loc”, “pozitie”, sau “miscare” ca o “schimbare de pozitie”, in asa numita realitate de dincolo de noi”

“Locul” deci nu exista decit in “interiorul” a ceva. Daca ne plasam “dincolo” de un anumit “interior” nu facem decit sa “extindem” acelasi interior. Atunci “ceva”, indiferent ce, ramine in acel “interior”. Ramine parte din el. Nimic nu poate exista “in afara” unui “interior” fara ca afirmatia sa-si piarda orice sens.

Categoric deci” REALITAEA EXTERIOARA NU POATE EXISTA”. Nu poate sa existe decit o “realitate interioara”.

Perceptia lucrurilor exterioare noua nu poate decit sa ne aduca serioase probleme.

Este deci absolut falsa premiza plasarii acestui univers intr-un “spatiu gol universal”. Intr-un “vid absolut”. Este aberanta tendinta actuala de a “presupune” alte universuri vecine sau “paralele”. Nu putem vorbi decit de un singur univers, adimensional.

Nimic niciodata nu se poate “masura” in “exterior” fara o unitate de masura interna. Dar atunci cind plasam in presupusul “exterior” acea unitate de masura nu facem decit sa extindem acelasi interior fata de noi insine ca observatori. Nicidecum nu “iesim” din noi insine.

Lucrurile nu se pot “masura” decit numai si numai in “interiorul” a ceva si aceasta “actvitate” nu poate fi facuta decit de un “subiect” care “observa”. Care nu poate “observa” fara sa “compare”. Fara sa “marcheze diferente” pe un “tablou de bord”

 Deci “marimea” sau “micimea” nu au nimic de-a face cu universul.

Consecintele acestei afirmatii sint imense. Oricit de “mare” ni s-ar pare acest univers, el nu este nici “mare” si nici “mic” El este pur si simplu “adimensional”. Este aberanta cautare a nu stiu cite “dimensiuni”. Chiar nu este important sistemul nostru de “referinta”, “uni”, “bi” “tri” sau “multi-dimensional”.

Notiunea de “marime” sau “distanta” are mai mult de-a face cu “putinta” sau mai ales cu “neputinta” noastra de a “produce” o cantitate de “schimbare”. Cu neputinta noastra de a “gestiona” aceasta schimbare.

Aici insa este vorba despre “algoritm”. Despre “procedura”. America-i departe, dar depinde de “modalitatea” prin care “ajungem” acolo. Innotind, zburind, sau teleportindu-ne. Problema nu este insa “cum” ajungem dintr-un “loc” in “altul” ci ce anume inseamna “a fi” intr-un anumit “loc”.

Civilizatia actuala s-a confruntat la un moment dat cu problema existentei sau inexistentei fizice intr-un anumit loc. Astfel, sa te “deplasezi” sau sa “dai un telefon” sau sa “mandatezi pe cineva” au devenit chestiuni aproape similare, sau care cel putin au “acelasi efect”, putindu-se substitui una cu alta. Oamenii au invatat relativ repede ca “pot fi” intr-un anume loc “fara sa fie” de fapt acolo.

Deci “deplasarea” fie “voit” fie “aiurea” produce o cantitate anume de schimbare. Deci indiferent cum “ceva” anume se “deplaseaza” acel ceva produce “o schimbare”. El “dispare” dintr-un context si “apare” in alt context, trecind printr-o “succesiune” de contexte intermediare.

Ca sa “ocupe” un “loc” acel loc trebuie sa fie “liber”. Ca sa poata fi liber, ceea ce exista in locul ce trebuia acupat, ceea ce exista initial acolo trebuie sa-si gaseasca un alt loc, de asemeni liber.

Problema este ca singurul loc “liber” nu poate fi decit acela din care “ceva”-ul initial a “plecat”. Altfel sintem obligati sa presupunem o multime de locuri “libere” pe care ceva-ul nostru sa le ocupe succesiv, descriind o “traiectorie” identica cu un “drum liber” fara obstacole.

Aici insa ne confruntam cu alte doua concepte discutabile, si anume acela de “gol” sau de “plin” si mai ales de corespondentul acestor concepte in realitate.

Si avem aici o serioasa problema pentru ca e foarte simplu sa definim “golul” dar ne este foarte greu sa definim “plinul”.

Oamenii de stiinta s-au confruntat nedumeriti cu diferenta enorma intre dimensiunile unui atom in comparatie cu cele ale nucleului si ale electronilor care graviteaza in jurul sau. Este clar ca acest univers este mai mult “gol” decit “plin”. Dar ce inseamna “plin”?

Nu avem oare iar de a face cu un “concept” fara corespondent in realitate?. Conceptul de “plin” nu are oare mai mult de-a face cu o “structura” decit cu acel “ceva continuu”, material, pe care ne-am obijnuit sa-l percepem”?

Electronii trec nestingheriti prin “structura” metalului, la fel cum soarecele intra nestingherit in gaurica lui fara ca pisica sa poata intra acolo dupa el. Raportul dintre “gol” si “plin” este prea mic pentru pisica si suficient de mare pentru soricel. Dar cum este el in realitate?

Cit din acest univers este “plin” si cit este “gol”?. Oare notiunea de “plin” nu este si ea o inventie de-a noastra prin care sa ne justificam propria neputinta? Care sa fie cea mai mica si cea mai mica “entitate” care sa poata fi considerata “plina” fara ca imaginar cel putin sa ne mai putem face si mai mci astfel incit aceasta sa ne para “imensa”? Sigur ca daca ar fi sa vorbim in “dimensiuni”, aceasta entitate, “cea mai mica”, nu poate avea dcit dimensinea ZERO. Si-atunci cum mai putem “suma” aceasta dimensiune incit sa ne rezulte o “valoare”?

Oricum am da-o dimensiunea acestui univers nu poate fi alta decit “zero”. Iar “plinul” nu poate fi atribuit decit “nimicului”. “Materialitatea” universului este doar o “gogoasa”. Orice incercare de a intelege acest univers din perspectiva “materialitatii” este o pierdere de vreme. Oamenii nostri de stiinta, evrei sau nu, se afla pe un drum total gresit.

Nu ne putem deci “dematerializa” pentru ca nici nu am fost vreodata materializati. Iar problema aici nu este a “materialismului” i calitatea de curent filozofic ci a modului de interpretare a materialitatii insasi. Nu este vorba despre “opozitia” intre “materialism” si “Idealism” . Este pur si simplu o problema de “perspectiva”. De punct de vedere. Iar eroarea vine din plasarea “lucrurilor” in “exteriorul” nostru.

Va trebui mai devreme sau mai tirziu sa ne obijnuim oricit ne-ar fi de greu, sa intelegem acest univers ca nefiind altceva decit “eu insumi”. Eu sit cel ce “arde” acum in steaua din constelatia “Andromeda”, eu sint cel ce scrie acum aceste rinduri. eu sint cel care le citeste, eu sint presedintele Statelor Unite, eu sint Socrate sau prima fiinta care a iesit din apa, eu sint prima celula vie si si ultima, eu sint TOTUL, ACUM si AICI.

Fie ca vrem fie ca nu, fie ca ne va fi “util” fie ca nu, vom fi nevoiti mai devreme sau mai tirziu sa facem acel “salt” catre o CONSTIINTA A TOTULUI, si sa ne redefinim in consecinta, in “lumea” noastra interioara si nu intr-o presupusa “realitate exterioara”.